Plecând din cetatea geto-dacică Petrodava (lângă oraşului Piatra Neamţ) a celor „mai viteji şi mai drepţi dintre traci”, pe drumul spre Cetatea Neamţului la mijlocul distanţei, în Comuna Bodeşti, pe malul pârâului Cracău, ajungem la dealul „Cetăţuia”, ce adăposteşte urmele unei vaste aşezări eneolitice (unde s-a descoperit celebra „Horă de Frumuşica”, cultura Cucuteni – cercetată în 1928 de pr. Constantin Matasă).
Dincolo de această aşezare, între pâraiele Arinilor şi Plopului s-a aflat satul Strâmbi (conform cercetărilor arheologice lângă pârâul Plopului s-au descoperit urmele unor aşezări geto-dace din sec. II-IV), atestat pentru prima oară la 2 aprilie 1428 într-un act al voievodului Alexandru cel Bun. Mai apare menţionat în documentele vremii la anul 1816, apoi la anul 1832 când satul se retrage 1 km spre nord pe dealul Măgura Cornilor, contopindu-se cu satul Corni de unde rezultă la timpul acela denumirea de Strâmbi-Corni sau ulterior Cornii-Strâmbi. Astfel biserica de lemn a satului Strâmbi cu hramul Sf. Nicolae, datată la 1769 construită de fraţii Bran şi Goian din satul Strâmbi (conform datării de pe icoana hramului) rămâne în câmp şi este mutată în satul Bordea (aflat în apropiere) de către serdarul Nicu Kălinău, care cumpărase moşia Corni-Bordea.
Actuala biserică a satului Corni, este adusă de către fiicele aceluiaşi serdar Kălinău, Smaranda şi Frusina, în anul 1854-1855 din satul Muncel, judeţul Roman (sat mutat în pădure din dispoziţia familie Sturza). Biserica a fost ctitorită de către Ancuţa Sturza: „această sfântă biserica am făcut eu Ancuţa Sturza la 1730” (inscripţie aflată în pridvor, încrustată pe o grindă în stânga uşii de intrare în biserică).
Biserica are hramul Sf. Ioan Bogoslov (Evanghelistul) şi este înregistrată pe lista monumentelor istorice din lemn, păstrând intacte multe din elementele decorative cum ar fi: consolele acoperişului cioplite în formă de „cap de cal”, stâlpii răsuciţi şi arcadele trilobate ale pridvorului (iniţial deschis), uşa din grinzi masive de stejar, inclusiv broasca originală (funcţională); „capetele de cal” pe care se sprijină bolta naosului şi în mod deosebit iconostasul original restaurat în mare parte.
De asemenea din inventarul bisericii din anul 1967, mai păstrează o parte din obiectele cu valoare istorică, cum ar fi: epitaful de 1m/1m, datat probabil în jurul anului 1783; un tipic din anul 1816; o psaltire din anul 1826; mai multe mineie din anii 1805-1806 (toate cărţile fiind scrise în chirilică, unele tipărite la Moscova); pomelnicul de lemn al familiei serdarului Kălinău (ce cuprinde şi numele arhierelui Lavrentie şi a ieromonahului Varnava) datat la 25 iunie 1819; o icoană a Învierii cu cele 12 praznice împărăteşti şi icoana pe hârtie a Sf. Ioan Evanghelistul - realizată în cărbune, singura păstrată intactă de pe sfânta masă.
Alături de iconostas, la loc de cinste este tetrapodul foarte vechi şi icoana din iconostasul Maicii Domnului (realizată la sfârşitul sec. al XIX-lea) ce a trecut curând printr-un amplu proces de restaurare.
Biserica din satul Corni este construită din grinzi de stejar îmbinate în „coada de rândunică” având dimensiuni reduse (16m lungime, 4,5m lăţime şi aproximativ 9m înălţime în vârful turlei). Este aşezată pe temelie de piatră zidită şi tencuită, fiind acoperită cu şindrilă, la interior este îmbrăcată în rigips, iar la exterior este placată cu lambriu din lemn.
Planul bisericii (treflat) este compartimentat astfel: la intrare spre apus este pridvorul îngust (deasupra caruia este turla clopotniţei) din care se face trecerea în pronaos prin uşa masivă de stejar – pronaos despărţit de naos printr-o boltă semicirculară proeminentă, de unde se deschid pe laterale cele doua abside pătrate ale naosului, urmând iconostasul ce face delimitarea de sfântul altar, (altar de dimensiuni modeste).
În decursul timpului bisericuţa a suferit mai multe intervenţii şi reparaţii: în anul 1900 – s-a pus pardoseala la biserică; în anul 1935 s-a restaurat îmbrăcămintea interioară şi exterioară a bisericii şi s-a ridicat afară masa de piatră pentru aghiazmă în anul 1956; în timpul păstoririi Arhimandritului Ghenadie Pelin (1976-1995) s-a restaurat învelişul bisericii; între anii 1996-2000 s-a construit casa de prăznuire sub păstorirea pr. Eugen Ţăpuc; între anii 2000-2002 - refacerea acoperişului de şindrilă şi a lambriului exterior la iniţiativa epitropului Gheorghe Tomescu împreună cu consiliul parohial şi credincioşii satului. Reparaţia capitală începută în anul 2002 a presupus: restaurarea iconostasului, înlocuirea pardoselii, realizarea unor strane noi, înfrumuseţarea sfântului lăcaş cu noi obiecte de cult, restaurarea sf.mese (din piatră cioplită octogonală), recondiţionarea pridvorului şi a uşii de stejar, izolarea termică a pereţilor (cu vată minerală şi rigips), realizarea unui sistem complet de termoficare, construirea unui grup sanitar modern, reconsolidarea fundaţiei şi placarea cu piatră, reabilitarea casei de prăznuire, alimentarea cu apă curentă, ridicarea unei noi clopotniţe, a unui altar de vară pentru slujbele hramurilor bisericii, construirea porţilor din lemn masiv de stejar şi alte construcţii aferente. Astfel, această trudă a modestei comunităţi (ce numără 44 de familii şi 25 de văduvi, în total 138 de suflete) a Sf.Apostol şi Evanghelist Ioan – Fiul Tunetului, a ajuns a fi binecuvântată în cadrul slujbei de resfinţire a bisericii, în ziua de „foc”(20 iulie) a Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, la anul mântuirii 2010, de către Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul alături de 30 de preoţi şi câteva sute de credincioşi. Menţionez printre ctitorii acestei lucrări de restaurare pe părintele nostru arhimandritul Justin Pârvu de la Măn.Petru Vodă. Cu această aleasă ocazie, Sf. Proroc Ilie Tesviteanul, Înaintemergătorul celei de a Doua Veniri a Domnului, devine şi el ocrotitor şi patron al bisericii, alături de Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan – scriitorul Apocalipsei şi împreună vor avea un cuvânt greu de spus în aceste vremuri din urmă. Astfel că nădăjduim să rămânem sub acoperământul lor precum toţi drepţii ce odihnesc sub streaşina bisericuţei din Corni.
La acestea merită menţionaţi şi slujitorii sfântului altar, începând cu anul 1940 şi anume: 1940-1943 Pr. Ioan Chirica;1944-1948 Pr. Gravriil Vlad; 1949-1950 Pr. Ioan Ştefan; 1951-1955 Pr. Gheorghe Ciuchi;1956-1957 Ierom. Macarie Brabete; 1958-1960 Pr. Victor Tănase; 1961-1964 Pr. ConstantinGheorghiescu; 1965-1967 Pr. Eugen Grigoriu; 1968-1975 Ierom. Nicolae Bărnoaia; 1976-1996 Arhim. Ghenadie Pelin; 1996-2000 Pr. Eugen Ţăpuc; 2000-2001 Pr. Ioan Burlea (suplinitor), iar din 2002 până în prezent Pr. Nicolae Capşa, alături de prezbitera Anemona (de profesie artist plastic) cu ajutorul căreia s-au realizat toate proiectele de restaurare şi construcţie ale parohiei.
Doresc să menţionez şi activitatea duhovnicească a închinătorilor micii comunităţi, activitate ce are ca temă principală pregătirea pentru marea trecere, pentru moarte, în condiţiile în care media de vârstă a credincioşilor este de 70 de ani. Momentele de vârf în viaţa bisericuţei le constituie cele 2 hramuri închinate Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan (8 mai şi 26 septembrie), hramul Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul adăugat ca ocrotitor al bisericii odată cu resfinţirea ei în 2010, şi ziua patronului preotului slujitor - Sf. Nicolae, ocrotitorul vechiului sat Strâmbi. La acestea se adaugă procesiunea cu Sf. Cruce din Joia Mare de la biserică până la Dealul Crucii, (denumirea am dat-o în urma unei alunecări de teren de 50 m în formă de cruce) unde dorim ridicarea unei capele – a cărei fundaţie am făcut-o deja; procesiunea cu icoana Maicii Domnului în Postul Adormirii de la biserică până în Dealul Crucii; acatistul Sfintei Cruci în Duminica a III-a a Postului Mare pe Dealul Crucii şi slujba aghesmei pe acelaşi deal la 14 septembrie precum şi slujba aghesmei la ziua de hram a celor 2 troiţe, una la Pogorârea Sfântului Duh (ctitoria fam. Tudose Mircea), iar cealaltă la Sf. Ana (ctitoria fam. Sofronea Jan Ion).
Există şi alte 2 troiţe, una închinată Sf. Treimi (ctitoria fam. Marian - 1951), ce trebuie restaurată şi cealaltă închinată Sf. Vasile - în curs de construire. Alături de complexul bisericesc şi troiţele satului se mai adaugă şi clădirea casei parohiale (cu 2 nivele), ridicată între anii 2004-2006, pe terenul donat de dascălul bisericii Ioan Buduroi (trecut la Domnul în anul 2011 la vârsta de 89 de ani).
Menţionez şi faptul că în aproape toate duminicile se editează o modestă foaie parohială cu cuvinte de învăţătură, iar în perioada posturilor se citeşte zilnic Psaltirea, prin rotaţie, la care se adaugă citirea cuvintelor de învăţătură de către credincioşi din cărţile bibliotecii parohiale.
Astfel, urmaşii răzeşilor Moldovei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt puşi aici „să stea de strajă la hotare să păzească acest pământ”, după „profeţia” măreţului voievod, acum robotesc paşnic la muncile pământului care acum este al lor, însă nu-l mai pot munci, ci doar se mulţumesc a-l folosi spre a-şi odihni pe veci osemintele ostenite de prea lunga cale a acestei vieţi...
Mulţi dintre aceşti oameni împovăraţi de ani, trăiesc pe aceste meleaguri pitoreşti de la poalele Măgurii Cornilor, în frica lui Dumnezeu, plecându-şi genunchii în bisericuţa noastră modestă, aşteptând învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vină. Amin.
